The Laramie Project (2002)

Pseudo-documentar care încearcă să descopere resorturile unei crime oribile şi consecinţele sale asupra orăşelului în care a fost comisă. Matthew Shepard a devenit un simbol al răului pe care îl poate genera ură şi homofobia, atunci când uciderea sa brutală a apărut pe prima pagină a ziarelor din Statele Unite. Acest film pentru televiziune are la bază o piesă inspirată de crimă şi a fost rescrisă pentru ecran şi regizată de Moises Kaufman, unul dintre autorii originali. Kaufman se foloseşte de un stil documentar care încorporează interviuri cu localnicii fie oripilaţi de acţiunile criminalilor, fie homofobi. Aceştia sunt interpretaţi de o pleiadă de staruri printre care Christina Ricci, Dylan Baker, Peter Fonda, Jeremy Davis, şi Jeneane Garofalo. Pornind de la cazul Laramie - în 1998, studentul de 21 de ani Matthew Shepard este ucis cu cruzime - Moises Kaufman a scris piesa şi, mai apoi scenariul filmului, în urma a 400 de ore de interviuri cu 100 de locuitori ai oraşului. Povestea – deja spusă şi respusa de media internaţională – funcţionează că un veritabil pumn în stomac în ciuda distanţei de la evenimentele reale. Proiectul este produsul laboratorului de film al celebrului festival de film independent Sundance. Fondatorul manifestării, Robert Redford, l-a introdus cu mândrie în deschiderea festivalului din 2002. The Laramie Project e structurat ca un documentar şi totuşi, nu ascunde nici o clipă faptul că nu este aşa ceva. Ucigaşii sunt doi tineri din Laramie. Aşa că oraşul se luptă să înţeleagă cum a putut creşte asemenea progenituri pline de ură, violente şi bigote. Nu există un singur răspuns. Gradual, ancheta se îndepărtează de simplele fapte pentru a examina valorile americane în epoca modernă şi relaţia lor cu religia, clasele sociale, economia, educaţia şi stilul de viaţă alternativ. Nimic din pregnanţa sau impactul acestei poveşti nu se pierde în procesul rescrierii interviurilor sau evenimentelor. Din contră, prin split screen-uri, muzică accidentală şi montaj rapid, emoţiile se acumulează până la un nivel aproape insuportabil. Folosirea actorilor funcţionează ca un soi de perdea, ca o distanţă estetică de la evenimetele brute, mutând focusul de la specificul unei crime particulare la perspectiva globală asupra Americii la început de mileniu. Nu e un film comod. E ca un pumn de praf în faţă care ne reaminteşte de fiecare gând intolerant care ne-a trecut prin minte sau pe care l-am auzit la alţii şi am tăcut. Actorii – şi îţi dai seama imediat că, pentru ei, e un proiect născut din dragoste – sunt cu toţii minunaţi. The Laramie Project atinge o intimitate care te mişca dar te şi nelinişteşte profund. E şi un semnal că din ce în ce mai multe filme de televiziune, sunt dispuse să-şi asume riscuri şi să ne câştige respectul.