Ten Days That Shook the World (Oktyabr) (1928)

"Primit ca o etapă spre o artă nouă, filmul lui Eisenstein propune un nou episod al istoriei apropiate, realizând un montaj şi îndeosebi o imagine pornite din gândirea senzorială şi psihologică; o operă monumentală, etern umană ce trece dincolo de tema propusă" - R. Iurenev În 1926, Serghei M. Eisenstein a călătorit în Germania pentru a-şi prezenta noul film, “Crucişătorul Potiomkin”. A plecat ca tânăr cineast promiţător, dar s-a întors ca superstar cultural internaţional. Pentru a comemora a zecea aniversare a victoriei bolşevice, au fost programate o serie de producţii cinematografice majore. Eisenstein a acceptat nerăbdător provocarea de a prezenta pe ecran procesul revoluţionar din Rusia – de fapt, tranziţia de la „guvernul provizoriu” al lui Aleksandr Kerenski, instaurat după abdicarea ţarului, la victoriile lui Lenin şi ale susţinătorilor săi. Nu au fost făcute economii. S-au organizat scene cu uriaşe mase de oameni, iar traficul din oraş a fost deviat astfel încât Eisenstein să poată filma exact în locurile în care avuseseră loc incidentele descrise. Contrar opiniei curente, filmul nu conţine nici măcar un metru de secvenţă documentară. Fiecare scenă a fost o recreare. Muncind frenetic, Eisenstein a terminat filmările la timp pentru aniversare, dar reacţiile, oficiale şi neoficiale, nu au fost foarte entuziaste. Mulţi au găsit filmul confuz şi greu de urmărit. Alţii s-au întrebat de ce rolul lui Lenin a fost diminuat atât de drastic (actorul care îl interpreta, Vasili Nikandrov, având doar câteva apariţii pe ecran). O serie de critici care sprijiniseră “Potiomkin” i-au sugerat lui Eisenstein să se întoarcă în cabina de montaj şi să revină asupra peliculei. “Octombrie” reprezintă, în felul său, o capodoperă, dar e foarte greu să ne dăm seama ce gen de capodoperă este. Ca instrument didactic, ca mijloc de „explicare” a revoluţiei maselor din Rusia şi aiurea, filmul este pur şi simplu ineficient. Pentru mulţi spectatori, vizionarea era o adevărată corvoadă. Portretizările sunt lipsite de consistenţă, oricine înzestrat cu o doză minimă de informaţie istorică nu poate fi înşelat de propaganda sa rudimentară. Însă, ceea ce dă forţă şi trăirea deosebită a acestei producţii este tocmai ambiţia proiectului ca atare. Eisenstein a fost incontestabil cea mai remarcabilă personalitate a cinematografului din prima jumătate de secol a existenţei acestuia, extrem de erudit şi cu o credinţă incomensurabilă în potenţialul acestei arte. El îşi imagina că cinematograful ar putea reprezenta „gândirea vizuală” – nu numai concepte, dar şi procesul prin care mintea construieşte concepte. Imaginile fotografice, materialul brut al cinematografiei, trebuiau „neutralizate” în senzaţii şi stimuli, astfel încât filmul să poată revela concepte, şi nu numai prezenţa oamenilor şi lucrurilor. În opinia lui Eisenstein, adevăratul motor care putea avansa maşinăria cinematografică era montajul: interacţiunea „mistică” rezultată când sunt unite două secvenţe de film separate. “Octombrie” este cel mai pur şi cel mai convingător exemplu al teoriei şi practicii cinematografice a lui Eisenstein. Există câteva secvenţe care îţi tăie răsuflarea: dărâmarea statuii ţarului, ridicarea podului şi mai ales secvenţa „Pentru Dumnezeu şi pentru ţară”, adesea citată. Prin complexitatea montajului, putem observa că Eisenstein iniţial se pregătise pentru a deveni inginer. Cu toate acestea, o privire aruncată în spatele faţadei ne poate face să simţim voioşia – nebunia – unui artist care stă în pragul a ceea ce el crede că va fi o curajoasă lume nouă.