Il Casanova di Federico Fellini (1976)

Federico Fellini, spirit mai mult laic decât religios, este preocupat de cazurile individuale, deseori patologice, de probleme ideologice şi morale, tratate cu o fantezie bogată, cuceritoare, cu note de iraţionalism, îmbinând observaţia realistă şi critică socială cu o viziune poetică asupra lumii. Opera lui cinematografică poate fi considerată un portret moral şi psihologic al Romei, al Italiei, o epopee, o frescă a sufletului latin, a spiritului latin, deseori tratate în ton grotesc, cu ironie, dar şi cu înţelegere. Ipostazele "eternului masculin" sunt frecvent evocate în filmele sale, cu variaţiuni, aceea de aventurier, de cuceritor. Giovanni Giacomo Casanova de Seingalt (2. 04. 1725 - 4. 06. 1798) este nu numai una dintre numeroasele concretizări ale acestei stări arhetipale, de aventurier, de cuceritor ce se manifestă printr-o irezistibilă atracţie spre parteneră, "eternul feminin", spre ipostazele acesteia, fizice sau metafizice, o parteneră ocazională, o parteneră ideală. Şi această căutare a partenerei ideale, în speranţa unei posibile refaceri a întregului originar, a armoniei originare, "androginul", o făptură fabuloasă, bisexuată, pedepsită de zei prin despicarea în două, datorită trufiei, a hybrisului, mit folosit de Platon pentru teza sa alegorică din Banchetul, capătă accente dramatice, sensuri şi semnificaţii tragice. Casanova, veneţian, este un Don Juan şi face parte din familia marilor neliniştiţi, a aspiranţilor spre absolut. A dus o intensă viaţă de aventurier. A colindat prin întreaga Europă şi a cunoscut oameni de vază, scriitori, artişti, suverani, dar şi oameni de rând. Un bun cunoscător al clasicilor, a tradus o parte din Iliada lui Homer. Autor, întrucâtva fecund, a scris în limbile italiană şi franceză. Printre altele, este autorul unui amplu roman, Icosameron sau povestea lui Eduard şi Elisabeth, care au petrecut 80 de ani la meganieri, locuitorii băştinaşi ai protocosmosului în interiorul globului nostru, al unor Anecdote veneţiene, militare şi amoroase, din secolul al XIV-lea sub guvernarea dogilor Giovanni Gradenigo şi Giovanni Dolfin, în limba italiană, şi tot în italiană, o istorie a Veneţiei prerenascentiste şi Istoria revoluţiilor din Polonia. Este cunoscut însă pentru celebrele şi popularele sale Memoires (Povestea vieţii mele) scrise în limba franceză între anii 1791 şi 1798, care cuprind existenţa sa aventuroasă şi experienţele sale, convingerile sale, şi care se remarcă printr-o cunoaştere şi descriere a moravurilor epocii. Casanova (1976, Italia), cu titlul în original Il Casanova di Federico Fellini, este o lectură modernă a Memoriilor. Federico Felllini nu pune accentul pe poveste, pe întâmplări, pe peripeţii, pe aventuri, ci pe jocul subtil, imprevizibil, contradictoriu al lumii interioare a personajului său, sugerând nu ceea ce este aparent şi trecător, ci ceea ce este esenţial şi etern. De aceea, notele de galanterie, de frivolitate sunt eliminate în filmul lui. Ca şi în cazul altor personaje, de exemplu Marcello Rubini din La Dolce Vita, Guido Anselmi din 8 1/2 sau Fred din Ginger şi Fred etc., Casanova este genul de individ uman frământat, bântuit de îndoieli şi aşteptări, angajat pe un traseu al cunoaşterii şi autocunoaşterii. În fond, prin Casanova, Federico Fellini coboară în eul său fantezist şi capricios, neliniştit şi vizionar. O memorabilă interpretare a protagonistului realizează actorul canadian Donald Sutherland. Şi Mario Monicelli a realizat un film despre faimosul aventurier şi cuceritor, Casanova 1970 (1972, Italia), tot o lectură modernă a Memoriilor, dar într-o ambianţă contemporană, pe fundalul unei viziuni caricaturale a regimurilor totalitare, intolerante.