Hable con ella (2002)

Cortina trandafirie, ornată cu podoabe greoaie din aur, se ridică pentru a dezvălui un spectacol purtând semnătura coregrafei Pina Bausch, „Cafe Müller”. Din întâmplare, doi spectatori nimeresc pe locuri alăturate. Cei doi nu se cunosc. Este vorba despre Benigno, un tânăr infirmier, şi Marco, scriitor aflat în jurul vârstei de patruzeci de ani. Pe scena încărcată de scaune şi mese din lemn, două femei, cu ochii închişi şi braţele întinse, dansează pe muzica din „Regina zânelor”, a lui Henry Purcell. Piesa este atât de plină de semnificaţii încât Marco începe să plângă. Prin întuneric, Benigno vede sclipind lacrimile tovarăşului său de ocazie. Ar vrea să-i împărtăşească emoţia pe care şi lui i-a provocat-o spectacolul, dar nu îndrăzneşte. Câteva luni mai târziu, cei doi bărbaţi se întâlnesc din nou, de data aceasta la „El Bosque”, clinica particulară la care lucrează Benigno. Prietena lui Marco, Lydia, toreador de profesie, a fost împunsă de coarnele unui taur şi acum se afla în comă. Din întâmplare, Benigno veghează o altă femeie aflată în comă. Este vorba despre Alicia, o tânără studentă la balet. Atunci când Marco intră pe uşa camerei Aliciei, Benigno nu mai ezită să-i vorbească. Este începutul unei prietenii intense…ale cărei suişuri şi coborâşuri seamănă cu cele ale unui montagne-russe. În timpul acestei perioade, în care sunt practic izolate între pereţii unei clinici, vieţile celor patru personaje se vor îndrepta către toate direcţiile, trecut, prezent şi viitor, trezindu-se antrenate în căutarea unui destin de nimeni bănuit. “Vorbeşte cu ea!” este povestea prieteniei dintre doi bărbaţi, a singurătăţii şi a vindecării îndelungate a rănilor provocate de iubire. Este un film care vorbeşte despre lipsa de comunicare din cadrul unui cuplu, dar şi despre relaţiile dintre oameni. Vorbeşte despre cinematograf, care devine subiect de conversaţie. Despre felul în care monologurile rostite în faţa unui auditor tăcut pot deveni o formă efectivă de dialog. Despre tăcerea văzută ca „elocvenţă a trupului”, despre film văzut ca o metodă ideală de analiză a relaţiilor dintre oameni, şi despre felul în care un film povestit prin simple cuvinte poate să pună stavilă timpului, inserându-se cumva în viaţa povestitorului, ca şi în cea a celui care ascultă. „Vorbeşte cu ea!” este un film despre bucuria de a povesti, şi despre cuvintele care devin arme în lupta împotriva singurătăţii, a bolii, a morţii şi a nebuniei. Este un film despre nebunie, dar despre un fel de nebunie atât de apropiat de tandreţe şi de bun simţ încât nu poate fi distins de normalitate. Dacă „Totul despre mama mea” a luat sfârşit odată cu ridicarea cortinei unui teatru, care descoperea o scenă întunecoasă, „Vorbeşte cu ea!” începe cu aceeaşi cortină care se ridică. Personajele din „Totul despre mama mea” erau actriţe, impostori sau femei care puteau juca atât pe scenă cât şi în afara ei. „Vorbeşte cu ea!” vorbeşte despre naratori, dar despre naratori care-şi prezintă propriile vieţi, bărbaţi care povestesc ceva oricui îi ascultă, dar mai ales celor care nu-i pot auzi.