Frida (Frida Kahlo) (2002)

Începând cu dificila şi complexa ei relaţie cu Diego Rivera, soţul, dar şi mentorul său, şi terminând cu ilicita şi controversata aventură cu Leon Trotsky, sau cu legăturile romantice şi provocatoare pe care le-a avut cu alte femei, Frida Kahlo a trăit o viaţă îndrăzneaţă, prin care a sfidat prejudecăţile, revoluţionând arta, politica şi viaţa sexuală. „Frida” descrie viaţa Fridei Kahlo (SALMA HAYEK), pe care aceasta a petrecut-o deschis şi fără conflicte alături de Diego Rivera (ALFRED MOLINA), acest cuplu controversat cucerind, asemenea unei furtuni, lumea artei. „Frida” este regizat de Julie Taymor, cunoscută pentru „Titus” şi pentru producţiile de pe Broadway „The Lion King” şi „The Green Bird”. Un nefericit accident de autobuz din septembrie 1925 a schimbat fără cale de întoarcere viaţa Fridei Kahlo, dar şi a vechiului său prieten, Alejandro Gomez Arias. Autobuzul în care călătoreau cei doi s-a ciocnit de un tramvai, rezultând câţiva morţi şi foarte mulţi răniţi. Frida a fost găsită zăcând pe jumătate goală printre rămăşiţele accidentului, plină de sânge şi de praf auriu, străpunsă de o bară de metal. Coloana vertebrală, coastele, pelvisul şi oasele gâtului au avut mult de suferit de pe urma acestui accident. Piciorul drept i-a fost zdrobit. Piciorul stâng, schilodit de câţiva ani în urma unui atac de poliomelită, era rupt în zece locuri. O bară de metal i-a pătruns în corp prin coapsa stângă şi a ieşit prin vagin, provocându-i o rană abdominală profundă şi răpindu-i şansa de a avea vreodată copii. Au urmat luni întregi de recuperare dureroasă şi costisitoare. Convalescenţa ei fizică presupunea mai multe gipsuri şi corsete care s-o imobilizeze, dar şi multe operaţii experimentale de-a dreptul barbare. Dar nefericirea Fridei provenea din stricta izolare şi din singurătatea care era un rezultat al condiţiei sale mizere. Frida îşi petrecea timpul exorcizându-şi sentimentele cu ajutorul picturii. Tatăl său, fotograful Guillermo, şi mama, Matilda, au vândut aproape tot pentru a plăti operaţiile extrem de scumpe. În ciuda situaţiei financiare precare, ei au sprijinit-o pe Frida în pasiunea ei pentru artă, chiar i-au făcut cadou fetei ţintuite la pat un şevalet special construit. Mai mult, i-au fixat o oglindă pe pat pentru ca Frida să-şi poată fi propriul model. Deîndată ce Frida a putut să meargă din nou, a avut îndrăzneala de a-l vizita pe renumitul Diego Rivera, pentru a-i cere părerea asupra lucrărilor sale. Diego a fost impresionat nu numai de remarcabilele ei opere, ci şi de tenacitatea, farmecul şi frumuseţea artistei. După cum recunosc cei doi, această întâlnire le-a schimbat vieţile. „Poate că atunci n-o ştiam, dar Frida devenise cea mai importantă persoană din viaţa mea”, spune Diego despre întâlnirea lor de la Ministerul Educaţiei. Pentru Frida, încurajările lui Diego au fost un moment decisiv în evoluţia ei ca artistă, dar a avut o părere oarecum diferită despre relaţia lor, părere pe care şi-a manifestat-o la câţiva ani după despărţire: „Viaţa mea a fost marcată de două accidente groaznice. În primul, am fost călcată de un tramvai. În al doilea, l-am cunoscut pe Diego.” Diego şi Frida s-au căsătorit în Coyoacan, pe 21 august, 1929. Mama Fridei nu a fost de acord cu această căsătorie, în ciuda generosului sprijin financiar oferit de Diego. A descris cuplul ca pe „un elefant căsătorit cu o porumbiţă”, iar obiecţiile sale au avut la bază diferenţa de 21 de ani între cei doi şi faptul că el era obez, dar în acelaşi timp un aventurier notoriu. Prietenii cuplului, artişti şi intelectuali, printre care se numărau fotografa Tina Modotti şi muralistul David Siqueiros, aveau şi ei dubiile lor privind şansele de reuşită ale celor doi. Dar Frida şi Diego credeau că sunt născuţi unul pentru celălalt şi îşi jurau loialitate, dacă nu şi fidelitate. Fosta soţie a lui Diego, Lupe Marin, a devenit un reper major al vieţii noului cuplu. După ce au depăşit faza de gelozie reciprocă, Marin şi Frida au devenit bune prietene. În 1930, ambiţiosul Diego a fost însărcinat cu executarea unor picturi murale în Statele Unite. Împreuna cu Frida, a călătorit la San Francisco, Detroit şi New York, unde a pictat mai multe fresce atât în clădiri publice cât şi în locuinţe particulare. În timpul călătoriei, Frida a descoperit că va avea un copil. Chiar dacă soţia sa era încântată, Diego îşi făcea griji pentru sănătatea ei, necrezând-o în stare să păstreze sarcina. Cuplul s-a transformat în senzaţia cercurilor artistice din oraşele în care lucrau. „Lui Diego îi place să fie în centrul atenţiei”, a apus Frida. „Este ca o mare pinata mexicană, care are destule bunătăţi pentru fiecare”. Diego iubea admiraţia de care era înconjurat, şi numeroasele amante care îşi disputau favorurile sale. Frida, care şi ea avea mai mulţi amanţi, ducea dorul Mexicului. După ce a pierdut sarcina, Frida şi-a exprimat durerea şi singurătatea cu ajutorul unor picturi precum „Henry Ford Hospital”(1932), „Self Portrait On The Borderline Between Mexico and the United States”(1932) şi „My Dress Hangs There”(1933). Atunci când mama ei a murit, Frida s-a întors pentru scurt timp în Mexic ca să asiste la înmormântare, şi a descoperit că sora ei Cristina îşi părăsise bărbatul şi intrase într-o perioadă de depresie. Chiar dacă îşi dorea să rămână în Mexic, Frida a fost nevoită să se întoarcă la New York atunci când Diego s-a implicat într-un conflict puternic mediatizat cu Nelson Rockefeller. Rockefeller i-a cerut lui Diego să înlăture portretul lui Lenin dintr-o frescă din Rockefeller Center. Cum Diego l-a refuzat, Rockefeller l-a concediat şi a distrus fresca, ceea ce l-a aruncat pe artist într-o stare de depresie. Diego şi Frida s-au întors în Mexic în decembrie, 1933, şi s-au mutat într-o casă din San Angel, proiectată de prietenul lor, artistul Juan O’Gorman. Noua casă, aflată lângă Coyoacan, în sudul Mexicului, era compusă din două corpuri, construite în stilul Bauhaus şi unite printr-un pod. Depresia lui Diego n-a făcut decât să se accentueze, şi în cele din urmă s-a implicat într-o aventură cu Cristina, sora Fridei. Atunci când cea din urmă a descoperit înşelăciunea, cuplul se destramă. În cele din urmă, Diego s-a întors la Frida, cerându-i să-l ajute în găsirea unei case pentru conducătorul sovietic aflat în exil, Leon Trotsky. La cererea lui Diego, preşedintele mexican Cardenas i-a oferit azil lui Trotsky. În cele din urmă, Frida a acceptat şi a oferit casa părinţilor săi. În ianuarie 1937, Trotsky şi soţia sa, Natalia Sedova s-au mutat în casa părintească a Fridei, care fusese transformată într-o adevărată fortăreaţă, păzită de santinele, mitraliere şi înzestrată cu geamuri blindate. Trotsky i-a câştigat pe Frida şi Diego cu pasiunea, inteligenţa şi curajul său. Împreună cu suprarealistul André Breton, familiile Trotsky şi Rivera vizitau ruinele de la Teotihuacan şi discutau despre politică şi cultură. Încă din prima clipă, Trotsky şi Frida s-au simţit puternic atraşi unul de celălalt. Breton era unul dintre marii admiratori ai lucrărilor Fridei – atunci când i-a văzut picturile a exclamat: ‚Dumnezeule! Despre asta scriu suprarealiştii în Europa! Tu exprimi acest lucru”. A descris operele sale ca fiind „o panglică legată în jurul unei bombe.” Breton a promis că-i va aranja Fridei expoziţii la New York şi Paris. După ce a petrecut doi ani alături de Diego şi Frida – timp în care atracţia iniţială dintre Trotsky şi Frida s-a transformat într-o legătură pasională – conducătorul sovietic îşi continuă călătoria. Frida rămâne singură, hotărâtă să-şi păstreze independenţa. Expoziţia promisă de Breton se realizează la Paris, în ianuarie 1933. Muzeul Luvru cumpără una dintre lucrările Fridei, „Self – Portrait (The Frame). Este primul tablou al unui artist latino-american ales să figureze în colecţiile prestigiosului muzeu. Dar falsitatea intelectualilor şi criticilor parizieni o plictisesc pe Frida. Din nou, îi este dor de Diego şi de Mexic. Satisfăcută de succesul sau din Europa, se întoarce acasă, dornică să revadă Mexicul şi să-şi reia viaţa alături de Diego. Problema e că acesta îi cere divorţul şi că plănuieşte să se mute în California. Sănătatea Fridei începe să se deterioreze cu rapiditate. Dar această perioadă dificilă se dovedeşte a fi cea mai prolifică din cariera Fridei, în care pictează unele dintre cele mai importante opere ale sale, printre care se numără „The Two Fridas”(1939), „Self-Portrait with Cropped Hair”(1940),l „The Dream or the Bed”(1940) şi „Two Nudes în the Forest”(1940). Atunci când Trotsky este asasinat, Frida este chestionată de poliţie, care îl caută şi pe Diego. În zilele care urmează asasinatului şi plecării lui Diego, sănătatea Fridei se deteriorează şi mai mult. Degetele de la picioare se cangrenează şi îi sunt amputate. Este supusă mai multor operaţii la spate, din cauza unor infecţii renale şi a altor complicaţii. A fost atârnată cu capul în jos şi fixată într-un cadru din oţel. La fiecare intervenţie, se concentrează asupra singurului lucru care o mai susţine, şi le cere doctorilor să o vindece repede ca să se apuce din nou de pictură. Frida este surprinsă de întoarcerea lui Diego, şi de propunerea lui de re-căsătorie. Frida este de acord, încântată că iubirea vieţii ei s-a întors în cele din urmă la ea. Se căsătoresc în decembrie, 1940. Frida şi Diego încep o relaţie complexă, pasională, care are la bază prietenia. Se întoarce la Casa Roz a părinţilor săi şi o pictează în albastru de cobalt. Frida împânzeşte Casa Albastră (nume sub care este cunoscută şi acum) cu opere de artă, culori şi mobilier autentic mexicane, cu plante şi cu o mulţime de animale printre care se numără maimuţe, papagali, Xolotzcuincle (câini fără păr), păsări şi chiar şi un cerb. O nouă serie de operaţii şi spitalizări o împing pe Frida să picteze, stimulată de durerile atroce, unele dintre cele mai cunoscute opere ale sale, şi anume „The Broken Column”(1944), „Without Hope”(1945) şi „Moses”(1946). Diego a fost alături de Frida în timpul perioadei de nouă luni petrecute în spital, 1950, şi în timpul amputării piciorului drept, petrecută în 1953. Dependenţa Fridei de tranchilizante şi o serie nesfârşită de infecţii şi complicaţii i-au transformat viaţa într-un calvar. În noaptea de 12 iulie 1954, bolnavă de pneumonie, Frida l-a chemat pe Diego şi i-a dat cadoul pentru aniversarea celor 25 de ani de la căsătoria lor – un inel antic – aniversare care avea loc de-abia peste două săptămâni. În aceeaşi noapte, a murit în somn. Frida a murit pe 13 iulie 1954, la o săptămână după ce a împlinit 47 de ani.