Casablanca (1942)

Film splendid, de referinţă în cinematografia mondială, distins cu trei Premii Oscar (pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu şi cea mai bună regie) şi nominalizat la încă cinci importante categorii (muzica lui Max Steiner, montaj, imagine şi interpretare masculină în rol principal şi în rol secundar). Un film care place din ce în ce mai mult cu fiecare nouă re-vedere şi al cărui leit motiv muzical ajunge să obsedeze spectatorul. |ntr-un bar din Casablanca, doi foşti amanţi se reîntâlnesc într-o conjunctură care îi sileşte să pună pe primul plan nu sentimentele, ci datoria. E război. Intrarea trupelor germane în Maroc e iminentă. Americanul Rick Blaine a reuşit să facă rost de hârtiile necesare pentru ca două persoane să poată lua avionul către Lisabona. Când însă află că femeia după care încă suferă, Ilsa Lund, este la Casablanca, acum măritată cu un marcant lider ceh, Victor Laszlo, căutat de nazişti, Rick rămâne încă o dată fără ea; de data asta, el este cel care decide... Nu ne putem închipui acest film cu alţi protagonişti; şi totuşi, trebuie ştiut că puţin a lipsit ca în rolul lui Rick să fie distribuit Ronald Reagan (ajuns ulterior preşedintele Statelor Unite), şi nu Humphrey Bogart, iar Ann Sheridan să o joace pe Ilsa în locul actriţei suedeze Ingrid Bergman. Pianistul din film, Sam, nu era în realitate deloc pianist, ci toboşar (Dooley Wilson), care însă a mimat convingător în timp ce după o perdea un pianist adevărat cânta melodia devenită apoi şlagăr mondial. Interesant este şi faptul că invadarea oraşului marocan de către armatele germane a avut partea sa de contribuţie la succesul filmului.