Arachnophobia (1990)

Arahnofobie: teamă excesivă de păianjeni. Un studiu efectuat de Institutul Naţional pentru Sănătate Mentală din SUA pe un eşantion de 18.000 de subiecţi relevă că această frică este cea mai des întâlnită fobie la om, devansând teama de înălţime. Un film cu un asemenea subiect nu poate să-i lase rece pe telespectatori. Cu siguranţă nu pe aceia dintre ei care au oroare faţă de aceste gângănii. Pentru aceştia vizionarea este absolut interzisă. Cu peste 53 de milioane de dolari încasări la box-office, acest film horror cu destule inflexiuni comice, abil înserate, debordează de efecte speciale excelent realizate, de tarantule şi alte specii de păianjeni multiplicate. Acţiunea este simplă şi înfricoşătoare. Un orăşel liniştit este victima invaziei unor păianjeni otrăvitori, iar cel care trebuie să-i salveze pe locuitori este un doctor care suferă de arahnofobie. Cercetările etnomologului (expert în păianjeni) James Atherton (Julian Sands) sunt prea îndrăzneţe şi, într-o bună zi, câteva mii de păianjeni mortali ajung din amazonul venezuelean într-un liniştit orăşel din California, chiar în momentul în care în acest loc idilic îşi petrecea un binemeritat concediu excentricul medic Ross Jennings (Jeff Daniels) alături de soţia sa. Când mai toţi locuitori orăşelului încep să moară în mod misterios, lăsând în urma lor cadavre din care a fost absorbit tot sângele, medicul începe să intre la bănuieli. În momentul în care îi devine clar că este vorba de păianjeni (care se mai şi măresc după ce îşi sorb sângele), i se accesează arahnofobia. În ciuda acesteia, Ross va încerca să salveze oraşul, pentru că e singurul care ştie cum să stopeze invazia. În ajutorul său va sări Delbert McClintock (John Goodman), un tip şi mai excentric, specialist în exterminarea păianjenilor. Pentru unele scene s-au folosit până la 200 de păianjeni care umblau pe actori. Aceştia au avut nevoie de câteva săptămâni pentru a se obişnui cu târâtoarele. Celelalte mii de insecte au fost procesate digital.