Annie Hall (It Had to be Jew) Anhedonia (1977)

După separarea de prietena să Annie Hall, nevroticul actor new-yorkez Alvy Singer rememorează episoade ale agitatei lor relaţii, în încercarea de a afla ce i-a despărţit. Filmul trasează, în desfăşurare cronologică, povestea de dragoste a celor doi, începând cu prima întâlnire, constituindu-se aproape într-un document istoric asupra iubirii în anii ’70. Cel mai elogiat film al anului 1977 a fost iniţial conceput ca o versiune modernă a comediilor sofisticate cu Spencer Tracy şi Kathryn Hepburn din anii 1930. Dar Woody Allen şi coscenaristul Marshall Brickman au pornit să scrie o comedie care se petrece în mintea lui Allen, presărată cu flashbackuri ale fostelor casnicii şi idile ale adolescenţei personajului principal, şi condimentată cu o poveste poliţistă. Scurtat şi retuşat de inginerul de montaj Ralph Rosenbaum, filmul a rămas fără bune porţiuni din monologul de început şi fără câteva scene în care apărea adolescenta de 13 ani Brooke Shields. Până atunci, filmele lui Allen erau pure comedii, precum “Bananas” şi “Adormitul”, care, deşi foarte hazlii, nu au rezonanţă emoţională sau puterea de a surprinde spiritul timpului proprii lui “Annie Hall”. După un monolog introductiv suprarealist - şi mult trunchiat - filmul începe pe o stradă în New York City, unde Alvy şi prietenul său Rob (Tony Roberts) discută despre sensul vieţii. Rob a adus-o pe Annie în viaţa lui Alvy prin intermediul unui meci de tenis la care grijă principală a lui Alvy fusese să fie acceptat în grup, pentru că era evreu. (Deşi Allen insistă că personajul lui Alvy nu este autobiografic, similarităţile dintre Alvy şi Allen sunt prea multe pentru a fi simple coincidenţe; în timp ce Keaton chiar este Annie Hall, căci actriţă s-a născut Diane Hall şi a fost poreclită Annie.) Filmul devine apoi povestea relaţiei dintre Alvy şi Annie, incorporând elemente de comedie absolut briliante, umor evreiesc, observaţii acide despre sex, dragoste şi diferenţele dintre New York şi Los Angeles şi o foarte haioasă scena cu homari. Poate cel mai onest film al lui Allen, “Annie Hall” este totodată, în mod ironic (data find tema imaturităţii emoţionale), filmul sau cel mai matur emoţional. Titlul filmului a fost iniţial “Ahedonia” (incapacitatea de a simţi plăcere) şi a fost schimbat cu numai trei săptămâni înainte de premieră. Deşi nu a existat nicio continuare, aspecte esenţiale ale intrigii iniţiate şi asocierea dintre Allen şi Keaton şi-au găsit mai târziu ecou în filmul “Misterul crimei din Manhattan”. În “Annie Hall” îşi fac apariţia, în roluri timpurii, Jeff Goldblum, Christopher Walken, Beverly D’Angelo şi (într-un rol mut la sfârşitul filmului) Sigourney Weaver. Încă mai bizar, între actori se număra Truman Capote şi Marshall MacLuhan: Capote joacă pe „cineva care seamănă cu Truman Capote”, iar MacLuhan l-a înlocuit în ultimul moment pe Federico Fellini.