The Blue Angel (Der Blaue Engel) (1930)

"Mereu fascinantul film clasic despre profesorul îndrăgostit orbeşte de o frivolă cântăreaţă care îi ruinează viaţa, o propulsează pe Marlene Dietrich star internaţional." - Leonard Maltin's Movie & Video Guide, 1999. Filmul debutează cu o scenă cum nu se poiate mai bine aleasă: o femeie curaţă un geam în spatele căruia se afla un poster reprezentând-o pe Dietrich în rolul Lolei Lola, ca apoi să se măsoare cu această imagine idealizată. Însă ceea ce îl preocupa pe regizorul Josepf von Sternberg în ecuaţia propusă este realitatea lipsită de strălucire a străzii (sau, mai târziu, a scenei) şi mai puţin idealul iluzoriu - trasând astfel parametrii pentru logică necruţătoare a "Îngerului albastru". Filmele realizate de Sternberg cu Dietrich la Hollywood sunt extraordinare, baroce şi adesea foarte excentrice. "Îngerul Albastru"- filmat simultan în două versiuni, engleză şi germană -dezvaluie un regizor aflat încă în perioada expresionistă, folosind un stil sumbru şi încărcat, pentru a accentua histrionismul lui Emil Jannings. Acesta interpretează rolul profesorului Immanuel Rath, un profesor de şcoală respectat, care ste subjugat de Lola după ce descinde în acel cuib de imoralitate cunoscut sub numele de "Îngerul Albastru", pentru a investiga obsesiile nesănătoase ale studenţilor săi. Este o poveste a declinului, a "mobilităţii decăderii", inspirată de romanul lui Heinrich Mann. Pe parcursul ei, Rath va fi redus la imaginea unui măscărici de bâlci, aproape ezumanizat - ecou al celuilalt măscărici care funcţionează ca una dintre replicile ironice ale eroului damnat. Sternberg accentuează, cu o rigoare exemplară şi sistematică, verticalitatea relaţiilor spaţiale ale filmului: Rath se afla întotdeauna într-o poziţie inferioară privind în sus înspre imaginea Lolei (ca atunic când aceasta îşi aruncă lenjeria în capul lui). Lola este clasica femme fatale, ademenid bărbaţii, ca apoi să-i părăsească în momentul în care se plictiseşte de ei, şi tratându-i că pe nişte sclavi pe parcursul relaţiei. Cu toate acestea, există o fărâmă de afecţiune şi loialitate în relaţia ei cu Rath; când reia faimosul "Falling în Love Again" aproape putem accepta propria resemnare pasivă a rătăcitorului ei destin romantic ("I know I'm not to blame).