My Fair Lady (1964)

Eliza Doolittle este o tânără care îşi câştigă existenţa vânzând flori pe stradă. Accentul stricat şi pronunţia defectuoasă a feţei atrage atenţia unui trecator- profesorul de fonetică Henry Higgins, un lingvist cunoscut. Încrezător în metodele sale, Higgins se laudă că poate să facă, la nivelul vocabularului, ca Eliza să pară ducesă. Întărâtată, Eliza merge la casa profesorului, dorind să înveţe, şi ajunge subiectul unui pariu între Higgins şi prietenul său Pickering. În şase luni fata trebuie să apară la Balul Ambasadei aşa că, imediat, este supusă la epuizante exerciţii fonetice zilnice. În acest timp, Eliza este căutată de tatăl ei, om simplu şi fără căpătâi care reuşeşte să scoată bani de la Higgins contra educaţiei fiicei sale. Ca răsplată pentru reuşita neaşteptată asupra câtorva fraze elementare, Eliza este prezentată aristocraţiei la cursele de cai unde face impresie prin eleganţă, dar şi prin relatări nelalocul lor. În urma balului, la care prezenţa Elizei stârneşte admiraţie şi curiozitate, pariul este câştigat - dar Higgins îşi dă seama de importanţa pe care a căpătat-o această fată în viaţa lui. Comedie muzicală, inegalabilă în strălucire, inspirată de mitul lui Pygmalion, de libretul operetei compuse de Frederick Loewe şi, nu în ultimul rând, de piesa de teatru a lui G.B.Shaw. Un profesor de fonetică se îndrăgosteşte de îndărătnica sa elevă: o florăreasă, pe care o transformă dintr-o femeie simplă, lipsită de educaţie, într-o adevărată doamnă.