Le peuple migrateur (Winged Migration aka The Travelling Birds) (2001)

Legati de sol, urmãrind pãsãrile zburînd pe cer, ne-am apucat de acest film. A trebuit sã mergem mai sus, cît mai aproape de pãsãri, atît de aproape, încît puteam atinge stelele cu mîna… Cum de am reusit? Omul a visat dintotdeauna la pãsãri. Cum sã-ti imaginezi mãcar cã vei fi printre primii care sã transforme un vis universal în realitate? Voi purta mereu în memorie aceastã reusitã… Cameramanul urmãrea miscãrile gîstelor, asistentul încerca sã le dea la o parte pe cele care intrau prea aproape în camera de filmat… Si asa s-a terminat filmul în aparat. Cu chipul iradiind, cu lacrimi în ochi, cei doi m-au privit, amutiti, încremeniti. Mãiestria lor tehnicã si rezultatul erau prea putin importante; fuseserã pãrtasi la zborul pãsãrilor, asta conta. Dacã, timp de un an nu am mai astepta schimbarea anotimpurilor, dacã ne-am îmbarca în cea mai fabuloasã cãlãtorie cu putintã, dacã ne-am abandona orasele si satele pentru a face turul planetei? Dacã am întelege cã granitele noastre nici nu existã, cã Pãmîntul este unul, si am învãta sã fim liberi precum pãsãrile cerului? Jacques Perrin A fost odatã ca niciodatã… Povestea pãsãrilor migratoare este ca o promisiune… Promisiunea întoarcerii. Dacã îsi duc la bun sfîrsit cãlãtoria, adesea pret de mii de kilometri, presãrat cu primejdii, dacã traverseazã munti, oceane nesfîrsite, o fac ca rãspuns la o necesitate vitalã: supravietuirea. Migratia lor este lupta pentru supravietuire. Primãvara, în emisfera nordicã, îsi iau zborul spre tinuturile arctice, acelea unde s-au nãscut. Misterioase legi ale naturii - numai acolo se pot reproduce. Unele zboarã fãrã oprire - zile si nopti. Altele, cu multe opriri, de-abia ajung la destinatie, cu mari eforturi. Cu toatele se folosesc de instrumente astronomice pentru a naviga de la o altitudine la alta: soarele si stelele. Sînt la fel de sensibile la cîmpul magnetic al Pãmîntului precum acele unui compas. Venind de pe continente diferite, pãsãrile migratoare ajung în tinutul arctic si de acolo se disperseazã. Pentru om, naturã ostilã, pentru ele, tãrîmul abundentei. Puii ies curînd din gãoace. Vor fi nevoiti sã învete repede sã zboare si sã se pregãteascã pentru testul suprem: prima lor migratie. Cãci vara arcticã se va sfîrsi curînd. Întinderile nesfîrsite vor îngheta rapid si se vor scufunda în noaptea polarã. Acum a venit timpul pentru marea plecare - migratia de toamnã. Puii de-abia au iesit din gãoace, si trebuie sã-si ia zborul cãtre tropice, uneori fãrã pãrintii lor. Prin ce mister reusesc sã ajungã într-un loc anume, la distantã de mii de kilometri, fãcînd pentru prima datã acest drum? În emisfera sudicã, alte specii se pregãtesc sã-si ia zborul. Nici un continent nu poate egala mãretia oceanelor. Insulele biciuite de vînturi sînt locul ideal pentru ca pãsãrile sã-si facã acolo cuibul. Dacã albatrosul poate aluneca prin valurile uriase, pinguinii, inapti pentru zbor, vor înota pe distante uriase. Rîndunica de mare are cel mai lung traseu de migratie: 36.000 de kilometri. În emisfera nordicã, migratoarele înaripate asteaptã din nou primãvara. Aceleasi cãi ceresti sînt urmate din nou, promisiunea întoarcerii este tinutã. Pãsãrile împlinesc visul omului.