I Clowns (1971)

În viziunea sa comică, dar de rezonanţă tragică, Federico Fellini priveşte Pământul ca pe o imensă scenă, iar trecerea oamenilor, prin timp şi spaţiu, cu toate preocupările şi frământările lor, cu aspiraţiile şi prăbuşirile lor, ca pe un imens spectacol. Pe această scenă a lumii fiecare îşi are rolul şi rostul lui. Esenţa artei lui Fellini rezultă tocmai dintr-un subtil joc între particular şi general, între local şi universal, cu preferinţă pentru cazurile patologice, anormale sau de excepţie. Evocarea spectacolului de circ, una dintre formele de manifestare ale spectacolului lumii ca teatru, ca un continuu joc, este justificată şi prin unele amintiri din copilăria regizorului, când, nu de puţine ori, a fugit de acasă cu trupe de circ. Filmul se construieşte prin întrepătrunderea mai multor planuri. Un plan este acela al spectacolului de circ propriu-zis, cu public, dominat prin prezenţa numerelor cu clovni. Pare o lume ireală, de vis. Un al doilea plan este acela al prezentării unor tipuri de clovni sau actori-clovni. Un al treilea plan este acela al unor întâmplări dintr-un orăşel de provincie, probabil chiar Rimini, localitatea natală a lui Fellini. Întâmplări şi oameni care pot fi surse ale spectacolului de circ, ale unui anumit tip de clovn: cafeneaua, gara, strada, nebunul, fascistul, cerşetorul, beţivul etc. Astfel, în parte sau chiar în totalitate, Circul apare ca un spectacol al spectacolelor vieţii. Fellini priveşte această lume a circului - pe cale de dispariţie, dar care se continuă în realitate, cu melancolie, cu respect, cu căldură. Uneori ironic, însă tot la modul cald, generos. Alteori este autoironic (de pildă în momentele când apare cu echipa de filmare). Filmul, o sinteză de document şi ficţiune, sub alt aspect, este un joc subtil între registre opuse: realitate - vis; realitate - iluzie; aparenţă - esenţă; efemer - etern; comic - tragic. Şi toate aceste planuri, care se interferează, se contopesc sau se desfăşoară paralel, sunt dominate de ideea perisabilităţii, a trecerii. Ideea este sugerată tot cu mijloacele artei prin spectacolul de circ pentru filmare, construit pe ideea morţii, însă şi pe aceea a continuării vieţii, a triumfului ei. Moartea şi ceremonia înmormântării clovnului Foscarelli este însăşi moartea circului, moartea unei vârste spirituale, a unui mod de a exista, de a trăi în lume. (Mircea Dumitrescu)