Histoires extraordinaires (1968)

Trei povestiri de Edgar Alan Poe, ecranizate de trei cineaşti de renume, foarte diferiţi ca stil. Metzengerstein, prima poveste din cele trei, este ecranizată şi adaptată de Roger Vădim, după nuvela lui Edgar Allan Poe cu acelaşi nume. Ea este povestea contesei Frederica, o femeie plictisită, coruptă şi libertină care îşi iroseşte inutila ei viaţă cu orgii şi acte de cruzime. Aceasta se întâlneşte cu vărul ei în aproprierea castelului lui, într-o pădure - văr pe care îl urăşte aprioric, din pricina felului lui total diferit de a fi - şi se îndrăgosteşte de el. Când vărul ei Wilhelm moare în timp ce încerca să îşi salveze calul, un armăsar negru, Frederica se afundă în agonia onirică a dragostei neconsumate. Ea este bântuită de imaginea vărului iubit, porunceşte unui bătrân tapiţar reconstruirea tabloului cu armăsarul negru salvat, care apare misterios în curtea castelului, şi care are ochii ca para focului. Minunatul animal este adoptat de ea, contesa Frederica petrecându-şi tot timpul cu el gonind peste uriaşa şi splendida ei proprietate şi, în cele din urmă, sinucigându-se într-o pădure în flăcări. William Wilson, a doua poveste, este regizată şi adaptată de Louis Malle după nuvela lui Edgar Allan Poe cu acelaşi nume. Ea este o variaţiune pe tema dedublării, despre destinul locotenentului Wilson, este povestea unui soldat sadic din armata austriacă urmărit de propria dublură ce îi este alături în anumite momente specifice de-a lungul vieţii sale mizerabile, hărţuit de lupta dintre bine şi rău din conştiinţa lui. La limita dintre bine şi rău, Wilson se va vedea nevoit să ia o decizie ce îi va schimba viaţa. Filmul problematizează conştiinţa umană, nevoia de echilibru, de reţinere de la rău, de înfrânare, iar apariţia celuilalt, a celui care ne opreşte din vâltoarea incontrolabilului, a răului fără sens apare ca o necesitate. Fugă de sine şi adevăratul eu, deconspirarea din amăgire, neasumarea binelui ca ipostază şi fiire, şi, în cele din urmă, asasinarea ontosului existenţial - căci binele şi răul nu pot coexista ca un tot în aceeaşi fiinţă - sunt teme ilustrate în persoana bărbatului lipsit de sens şi semnificaţie, de valoare ca minimă moralia. Toby Dammit, a treia şi ultima poveste, este regizată şi adaptată de Federico Fellini după nuvela Never Bet the Devil Your Head scrisă de acelaşi Edgar Allan Poe. Ea ne vorbeşte despre obsesiile şi drama unui actor, care s-ar putea numi generic, 'nu te pune cu diavolul!', este povestea unui actor britanic, iubitor de droguri şi alcool, ce călătoreşte la Roma nu pentru a-şi întâlni fanii, ci doar pentru a primi Ferrari-ul promis de producători.