Citizen Kane (1941)

Un mogul media moare singur în reşedinţa sa super-luxoasă. Jurnaliştii, foştii săi colegi de breaslă, încearcă să afle chintesenţa vieţii acestuia pornind de la ultimul cuvânt rostit pe patul de moarte "rosebud" (boboc de trandafir). Cum va reuşi dl. Thomson să se achite de această sarcină depinde de poveştile din viaţa cetăţeanului Kane, spuse de cei care au fost o parte importantă sau neglijabilă din magnifică sa viaţă. Un film vizionar pentru anul 1941, în care Orson Welles îşi pune amprenta atât ca regizor, cât şi ca actor. "Este o transpunere pătrunzătoare a lumii moderne, a opticii insolite şi a deformării istoriei. Acest om nu mai are o viaţă proprie, viaţa sa aparţine publicului, ziarelor, fotografiilor, de pe prima pagină, interviurilor. Omul este orgolios, brutal, rigid şi sfidător. Tot acest film este un strigăt în care există multă disperare." - Maurice Bardeche, Robert Brasillach - 1954 (Histoire du cinema) Din 1962, sondajele criticiile de specialitate publicate de revista “Sight & Sound” au plasat “Citizen Kane”, remarcabilul film de debut al lui Orson Welles, în vârful topului celor mai bune pelicule realizate vreodată. În 1998, American Film Institute l-a declarat cel mai bun film al tuturor timpurilor. De asemenea, i-au fost conferite premii la categoria cel mai bun film de către New York Film Critics Circle şi Naţional Board of Review şi i-a fost decernat un Oscar pentru scenariu. Legenda “Cetăţeanului Kane” a fost în parte alimentată de faptul că Welles avea doar 24 de ani în momentul realizării filmului, precum şi de similitudinile evidente dintre personajul principal şi magnatul presei William Randolph Hearst. Acesta s-a luptat din răsputeri să oprească turnarea filmului, iar apoi nereuşind să-i împiedice difuzarea, a încercat să-l discrediteze. Din multe puncte de vedere, “Cetăţeanul Kane” rămâne o operă de un interes şi o importanţă majoră. Filmul relatează o poveste extraordinară: născut în sărăcie, Charles Foster Kane (strălucit interpretat de însuşi Welles) se îmbogăţeşte subit datorită unei mine de aur lăsate moştenire mamei sale. Încă din tinereţe, începe să pună bazele unui imperiu de presă şi de radio, căsătorindu-se în cele din urmă cu nepoata unui preşedinte american şi candidând la postul de guvernator. Însă ambiţiile sale de putere nu-I duc nicăieri. Tot mai alienat, Kane devine abuziv cu femeile din viaţa lui, întâi cu soţia, apoi cu amanta sa. Moare, aproape singur, în castelul său neterminat, visând la simplitatea propriei copilării. Înscriindu-se în tradiţia populistă a New Deal-ului, “Cetăţeanul Kane” face apologia acelei viziuni tipic americane care susţine că banii nu aduc fericirea, dar într-o manieră extrem de prozaică, aproape dickensiană. În mod semnificativ, filmul începe cu moartea lui Kane şi cu ultimul cuvânt enigmatic rostit de acesta: „Rosebud”. Un grup de reporteri întreprinzători încearcă să descopere înţelesul acestui cuvânt interogând mai multe cunoştinţe de-ale lui Kane. Filmul este povestit în flashbackuri, iar fiecare personaj îI cunoaşte pe Kane doar dintr-o anumită perspectivă. Complexitatea narativă a peliculei, care nu încalcă niciodată regulile hollywoodiene clasice privind continuitatea şi cauzalitatea, reprezintă un remarcabil tur de forţă, acesta flind în mare parte şi motivul pentru care criticul Pauline Kael afirmă că adevăratul geniu al filmului nu s-ar datora copilului-minune Welles, ci scenaristului Herman J. Mankiewicz. Marea forţă a filmului însă rezidă în imaginea sa: Gregg Toland a dezvoltat o tehnică bazată pe adâncimea câmpului vizual, în care prim-planul extrem de apropiat, planul mediu, dar şi fundalul sunt vizibile simultan, permiţând astfel privirii să se concentreze asupra oricărei părţi a imaginii. Tehnica a fost criticată în epocă, pe motiv că atrăgea atenţia asupra ei însăşi, trădând astfel codurile cinematografiei hollywoodiene clasice, care susţineau că imaginea bună este cea care nu se centrează asupra sa. Oricum, imaginile din “Citizen Kane” rămân surprinzătoare şi memorabile.