The Deer Hunter (1978)

Într-un mic orăşel american, ameninţarea războiului din Vietnam, care planează asupra tuturor bărbaţilor înrolaţi, este întâmpinată cu unirea destinelor în cadrul ceremoniilor de cununie. Numai că această încercare nu este suficientă pentru a opri ororile războiului. Acesta este şi cazul a trei prieteni vechi pe care războiul îi schimbă în totalitate.... Al doilea film at lui Michael Cimino, la origine un scenarist talentat la Hollywood, a fost declarat de unii o capodoperă cinematografică şi de alţii un film plin de ură care distorsiona grosolan realitatea istorică. Undeva între aceste două extreme “Vânătorul de cerbi” a devenit şi un mare succes comercial, în ciuda faptului că vorbea despre pierderea inocenţei Americii în Războiul din Vietnam. Într-un orăşel industrial din Pennsylvania, trei muncitori, Michael (Robert De Niro), Steven (John Savage) şi Nick (Christopher Walken), sunt chemaţi în armată pentru a pleca în război. Înainte de a-şi părăsi prietenii, Steven se însoară, iar căsătoria şi nunta devin şi o petrecere de adio pentru proaspeţii recruţi. Fimul sare apoi în Vietnam. Toţi trei prietenii sunt făcuţi prizonieri şi reuşesc în cele din urmă să scape, dar cu consecinţe tragice. Steven rămâne paraplegic, Nick se dă la fund undeva în Asia de Sud-Est, schilodit emoţional, iar Michael se întoarce acasă copleşit de remuşcări că şi-a lăsat prietenii să eşueze. Soarta i se complică şi mai mult când, încercând să-şi reia viaţa civilă, Michael se îndrăgosteşte de Linda (Meryl Streep), cândva logodnica lui Nick. În cursul a peste trei ore, “Vânătorul de cerbi” oferă câteva interpretări actoriceşti remarcabile şi o serie de scene de o intensitate copleşitoare, de la petrecerea de nuntă până la mult discutata secvenţă a prizonierilor de război care joacă ruleta rusească. Suntem martori la diverse scene ale destrămării comunităţii din Pennsylvania, marcate toate de momente sublime oferite de De Niro, Walken şi Streep. Ironic, şi cu o notă de patriotism răsuflat şi cam bizar, eroii celebrează legăturile fragile care îi mai ţin împreună cântând “God Bless America”, chiar înainte de genericul final. Scena aceasta este un comentariu îndurerat, dar împăciuitor asupra tristei stări de lucruri de după război, care trădează o viziune a Americii ca izvor de eroism măreţ, laşitate, ignoranţă şi lăudăroşenie oarbă. Lăsându-ne cu speranţa falsă a unui viitor mai bun, “Vânătorul de cerbi” este un clasic american negativ. Cu o viziune vrând-nevrând limitată asupra faptelor istorice, filmul oferă o imagine eroică a experienţei Războiului din Vietnam, din perspectiva a trei oameni, fără să se ocupe de contextul social mai larg. Majoritatea criticilor se agaţă de acest lucru, observând descrierea simplistă, dacă nu chiar rasistă, a asiaticilor şi folosirea ruletei ruseşti în cel puţin două momente de cotitură ale naraţiunii. Alţii fac referire la subtextul homosocial, chiar homosexual, al filmului atunci când descrie viaţa soldaţilor şi felul în care ei se adaptează la viaţa civilă, înţeleasă ca o sferă de influenţă feminină. ''Vânătorul de cerbi” poate fi însă cel mai corect caracterizat dacă nu trebuie să uităm că a fost unul dintre primele filme majore despre Războiul din Vietnam. Este un film important şi pentru că a oferit un exemplu timpuriu de film aşa-numit prestigios, care apare abia la sfârşitul anului pentru a se califica în cursa pentru premiile Academiei Americane de Film. “Vânătorul de cerbi” a propus imaginaţiei publicului un set de imagini de neuitat înainte de a câştiga un Oscar pentru cel mai bun film. Şi toate acestea numai pentru că prezintă istoria aparent banală a unor muncitori chemaţi să-şi îndeplinească o datorie civică.