Memento (2000)

UNELE AMINTIRI E MAI BINE SĂ LE UIŢI. Un bărbat amnezic care nu-și mai poate aminti evenimentele recente, folosește notițe și tatuaje pentru a da de urmă ucigașului soției lui. Secvența uimitoare și antologică de la începutul lui Memento implică o crimă și un polaroid cu un cadavru. Fotografia alunecă înapoi în cameră, glonțul e absorbit pe țeava pistolului și Leonard, personajul principal, începe să trăiască invers. Se spune că memoria este unul dintre elementele cheie care separă oamenii de animale și că e un dat esențial al condiției umane. Memento e preocupat de toate aspectele ei, mai ales de felul în care poate fi manipulată. Filmul lui Christopher Nolan e unul dintre acele rare și autentice triumfuri din istoria regiei de film moderne, pentru că reușește să fie inovator, proaspăt, șic și excitant, fără să-și obosească audiența. Întregul film este astfel construit încât să reflecte starea mentală a personajului principal, în același timp, lăsându-i spectatorului dreptul la o proprie perspectivă. Memento nu se rezumă la a fi doar o premisă inspirată. În definitiv, e un film noir în pură tradiție clasică, un mistery thriller: un bărbat care nu-și poate aminti evenimentele recente, are de dus la capăt o răzbunare și e atras în plasa unei femme fatale impecabile și implacabile (Matrix babe Carrie Anne Moss). Ceea ce face filmul deosebit este structura sa inovatoare - începe cu finalul și se sfârșește aproape de început. E filmat și editat în așa fel încât evenimentele sunt prezentate într-o cronologie inversă. Mai mult, există două povești paralele care se intersectează și care alcătuiesc un puzzle revelator, unde suspansul amețitor rezonează cu emoția pură.