Andrey Rublyov (Andrei Rublev) (1966)

"Orice experienţă se capătă cu oboseală, cu eforturi, cu o certă suferinţă...Numai după ce a fost fecundată de aceste dificultăţi experienta dă roade. Pentru noi era foarte important să demonstrăm că experienţa este ireversibilă. Interpretarea, în sensul că nimeni nu poate învăţa arta este explicaţia acestei teze." - Andrei Tarkovski - 1970. Acest film, care nu conţine imagini explicite ale cerului, este plin de o nemăsurată şi senină lumină. Subiectul lui este zborul. Prima încercare este aceea a lui Eftm de a zbura. Tot filmul sugerează apoi eforturile lui Rubliov de a zbura, prin intermediul artei sale. Filmul lui Tarkovski este străbătut de obsesia zborului: este imaginea păsării cântătoare ucise care zăcea în praf sub copitele cailor, apoi trupul sfâşiat al lebedei moarte, în care Foma, ucenicul lui Rubliov, cel ucis de o săgeată aruncată prin spate, scormonea cu un beţigaş de lemn, mai sunt acele mari păsări albe, care zburau fantomatic în noaptea sărbătorii păgâne, gâştele albe ce planează silit şi timorat deasupra mulţimii măcelărite de tătari. În timpul tăcerii, imaginile zborului dispar, condensate în acea zămislire telurică de zbor care este construcţia, prin impostură şi curaj, a uriaşului clopot. Se observă că forma clopotului este cea a două aripi de înger oprite din zbor şi unite. Toate aceste imagini ale zborului străbat filmul, conferindu-i, deasupra biografiei lui Rubliov, adevărata continuitate. Căci toate aceste imagini însumate ale zborului vor face imaginea universală a unei divine păsări albe, cu aripi avântat deschise, înscrisă într-un cerc de ocru şi aur: este troiţa Vechiului Testament, pictată de Rubliov după ridicarea tăcerii, când zborul a fost în sfârşit regăsit. Şi anume, subiectul iconic al filmului lui Tarkovski sunt frescele din final. Procedeul în care ele sunt vizualizate este şi maniera filmului de a-şi dezvălui conturul: înlăturarea tuşă cu tuşă a vopselelor, până la pânza albă şi, mai departe, până la mâna care pictează şi până la sufletul care gândeşte. Iar dincolo - e Dumnezeu.