Alejandro González Iñárritu
Un film interesant, compus din 3 povesti separate, care se intretaie la un moment dat. Tehnica, sau ideea, este reluata in Babel. Totusi, Amores Perros, mi s-a parut mult mai bun, mai realist decat Babel. Episoadele din Babel mi s-au parut putin fortate (de exemplu trecerea frauduloasa a frontierei, desi nu aveau nici o problema reala ca sa forteze, sa-si puna vietile in pericol); si unele faze care, neaparat, trebuiau sa-ti atraga atentia (scena in care copilul se masturbeaza, absolut aiurea si fara logica; trebuia sa faca si pedofilii sa se uite la film?!?).
Este comentariu la Amores Perros combinat cu Babel? No 21 Grams? Glumesc... e clar ca ai deschis special pentru Amores Perros. Subscriu la ce ai spus. Cum am mai spus Amores Perros este peste Babel iar mie personal imi place mai mult si 21 Grams decat Babel. Babel este cum ai spus si tu fortzat si destul de putzin credibil. Altfel bine realizat.
Dar sa revin la Amorres Perros. Eu cand l-am vazut prima data (destul de repede dupa aparitzia lui) am fost fascinat de el. Inca sunt. Vine clar pe filiera Tarantino dar dezvolta mult mai amplu povestile si personajele.
O imagine mult mai fidela A Mexicului (sau a Ciudad de Mexico) decat a dat-o "Y tu Madre tambien", un alt film mexican bun care mi-a placut. Amores Perros l-a surclasat insa de departe.
Dincolo de tarnatinesc Amores Perros este profund.. asa cum sunt si celelalte 2 (21 Grams si Babel) si asta cred ca il defineste pe Inarritu. Un Tarantino profund, social si chiar metafizic! 
Poate ca cel mai potrivit cuvant pentru a defini stilul lui Inarritu e "surprinzator" sau "imprevizibil". Mereu povestile sale sunt transpuse dintr-un triunghi de perspective (uneori chiar mai mult, - cazul Babel). Cu cat mai multe sunt perspectivele, cu atat povestea se apropie mai mult de sufletul spectatorului. Merge pe ideea de "intamplari care rastoarna implacabil destine", prabusindu-le sau oferindu-le, de fapt, o noua alternativa. Lantul evenimential si pigmentarea povestilor cu multa sensibilitate ascunsa in spatele unor personaje simple si in acelasi timp extrem de complexe releva o viziune diferita de orice s-a mai realizat pana in prezent in domeniul productiilor cinematografice. Inarritu e mult mai profund decat Tarantino, care prefera sa-si spuna povestile direct, detasat de orice urma de sensibilitate, adanc impregnat cu putin parfum chiar de sadic (a la Miike). Regizorul mexican se joaca mereu cu perspectivele, filmul lui este un puzzle pe care spectatorul trebuie sa-l completeze prin vizionarea atenta a fiecarui segment in parte. Iar acest lucru trezeste interesul celui ce vizioneaza filmul, care mereu e obligat sa faca conexiuni, sa gandeasca. Rar ti-e dat ca la un film sa trebuiasca sa stai sa gandesti si sa meditezi concomitent cu vizionarea lui. Am vazut persoane care nu doar ca nu au inteles "21 grams" de la prima vizionare, dar si l-au considerat unul neatragator, ca sa nu zic un esec. Din pacate, stilul hollywoodian a indobitocit multa lume prin liniaritatea discursului. Originalitatea, ineditul sau apropierea de stilul de film european mereu vor fi un ghimpe ascutit in coasta unora... Ma bucur ca in afara de asiatici, un mexican si un indian indraznesc sa sfideze ideile preconcepute ale unei cinematografii obosite, chiar din inima templului filmului...